|
REVIEWS (English/Romanian) If Anamaria Beligan were in Scheherazade’s place, she would captivate Shahryar through her way of telling stories more so than through the substance of her stories. Enchanted (like a literary critic!) by her display of narrative formulas, the sultan would forever keep postponing the storyteller’s execution. Alex Ștefănescu, Cultura, 263/2010
|
|
 |
...about Windermere: Love at Second Sight Interrupted gestures, significant moments of silence, ambiguous procrastinations, tempestuous returns come together into an impeccable structure, built with intelligence, sophistication and a great understanding of human nature. Mircea Petean, Publisher
Călin Andrei Mihăilescu, Observator cultural, 498/2009
Dan Cristea, Luceafărul, 1/2010
Ilie Rad, Tribuna, 171/2009
As well, the film maker’s eye knows how to provide panoramic views, how to combine sequences that appear to diverge, how to extract the most significant element, without eliminating the necessary amount of ambiguity. Because the author is not just a writer, she is a lover of stories, with a refined and intoxicating pleasure of detailing the memorable: ‘Big Things always come down to little details’ and life is often ‘something between a state of things and a state of mind’. Irina Petraș, Romania literară, 2/2010; Apostrof 237/2010
Gabriela Rusu-Păsărin, Scrisul Românesc, 12/2009
Gabriela Gheorghișor, Ramuri, March 2010
Antoaneta Turda, Tribuna, 117/ 2010
Alex Ștefănescu, Cultura, 263/2010
The preoccupation with stories is not only evident in the content, but also in the technique that Anamaria Beligan uses. (…) Although the novel is accessible - it’s hard to let go of the book once you’ve started it! - the technique is complex (…) One of the subtle technical elements that the writer uses is the coup de theatre. Sanda Cordos, book launch presentation, |
|
|
...about motherbena.com: In but one of the baroque twists in this provocative and elegant satire on life in the weird world of today, a rat-infested old cinema in Melbourne becomes the improbable hiding place for illegal immigrants. Mother Bena, originally from a remote Romanian village, now heads a great Australian business empire, ruling it and her strange family with a rod of iron and a kind of ruthless wit. Carmel Bird Arborescent, captivating, thriller-like, the novel motherbena.com evokes the world of Romanian immigrants in Australia but also the Romanian village, with its ancient civilisation destroyed by the communist regime. Alex Stefănescu, Cultura, March 2010
A particular feature of Anamaria Beligan’s literature is the mixing of timelines (the Renaissance and contemporaneity), of spaces (Bucharest’s Cismigiu Park and the Adelaide Botanic Gardens, St Kilda Road and a dusty village road in Romania…), of the real and the imaginary. Ilie Rad, Studia Universitatis Babes-Bolyai, 2/2009 An excellent novel! A joy to read.
Written with ascetic lucidity
A well-mastered, vividly paced narrative, rich in entrapments and false leads. But this wouldn't mean much if Anamaria Beligan had not tried - and achieved - to address a profound issue (...) the inherently tragic character of the human condition... The two plots - the soapie and the real life -- are interchangeable, so that, like in some Chinese story, one could ask, 'if everything is nothing but a dream, who is doing the dreaming?' Dania-Ariana Moisa - Ramuri Wealth in wonder of stories
Anamaria Beligan: a Romanian-Australian Sheherazade
The language is overwhelmingly vernacular, the writing - interactive, addressing a "dear reader" who is both witness and co-author (...) of the book, which writes itself before his/her eyes. ...The world we live in is brutally mirrored in Anamaria Beligan's novel: decadent, insane, addicted to playing Russian roulette with words, living in a 'surrealist space, somewhere between the bazaars of Istanbul, the semi-rural iarmaroc of southern Romania and the explosive kitsch of an Indi rock clip.' Valeria Manta-Taicutu - Agonia.Ro An interesting, challenging post modern novel, with powerful characters, especially Mother Bena, a sort of female 'Godfather', 'busier than an airline company' and 'more restless than a global corporation'. Saptamana Financiara The best novel about Romanian immigrants. With a plot based in Australia but also in the dilapidated world of the Romanian village, this book is a breathless read and contains all the ingredients of a bestseller of high literary quality: love stories, suspense, humour, satire, thriller elements and a high paced drama unravelling across several levels and timelines. Revista Avantaje |
|
|
...about Love is a Trabant: “...one of the most promising collections of Romanian fiction belongs to Curtea Veche publishers and has a suggestive title: Povestasi romani (Romanian Story-Tellers). I would like to believe it is not by accident that the first volume of the series bears the signature of Anamaria Beligan, one of the most gifted story-tellers in Romanian literature... Adriana Babeti, Orizont “If (...) I were to find an author who is closest to Anamaria Beligan, my first thought would be to re-read Mircea Eliade’s stories which he wrote in exile, particularly during the eighties and nineties. (...) The similarities start, primarily, with the fact that both writers are of Romanian origin, but made their mark in a different culture... Radu Pavel Gheo, Orizont “Her Western cultural experience is immediately apparent in Anamaria Beligan’s writings, and it is difficult to identify which cultural space they really belong to. More likely, it is the Australian space. Marius Chivu, Observator cultural “Anamaria Beligan possesses a good insight into the lives of migrants, whose tribulations she turns into a type of fiction which could be categorised as behaviourist, if it weren’t for the short but powerful incursions in the realms of obsessions, oneirism and absurdity which belong to (...) our traumatic, post-modern world... Gabriel Cosoveanu, Ziua Literara “The language of Love is Trabant is neither English nor Romanian. It is the language of beautiful story-telling (...)” Crenguta Napristoc, Observator cultural
Alex Stefănescu, Cultura, March 2010 |
|
|
...about A Few More Minutes with Monica Vitti: "The title story in Anamaria Beligan’s assertive, inventive collection A Few More Minutes with Monica Vitti celebrates the unforgettably lush sexiness of Monica Vitti (…) seen through the eyes of a young migrant to Australia from “a communist country whose fantasy of building the workers’ paradise had left its workers completely drained of fantasy”. (…) In Beligan’s own east European background, in her abundant cinematic and literary references and in her wicked sense of irony, there’s more than a touch here of Milan Kundera, although many of her rather sly stories are set in inner Melbourne." Tony Maniaty, Week End Australian "The mastery in Beligan’s style is to involve the reader in eavesdropping on a conversation between a young barrister and her friend ensconced in a lounge of the Queenscliff Hotel. (…) From this vantage point the reader is drawn into the delicious details and suppositions surrounding the whereabouts of the skull. (…) The sense of the master storyteller’s skill is perhaps best seen in the end of the introduction to her first story when she says: “So, my dear, anonymous and voyeuristic reader, it is for you that I am now going to file what started on a Monday evening, last August, in the delicious privacy of one of the three lounge rooms of the Queenscliff Hotel.” How could any reader put down a book after this kind of literary entrapment?" John Watts, Leader Newspapers "Anamaria Beligan's fiction is imbued with remarkable professionalism... and a maximum of virtuosity." Dan Stanca, Romania Libera "This is an enthralling book. Anamaria Beligan has managed to write extremely naturally about matters which are quite unnatural." Mircea Mihaies, Face to Face television program Channel 2, Romanian National Television "This book is one of the achievements of a generation of writers to which Anamaria belongs only biologically... Hers is a certain type of magic realism which does not resemble any other writing, a type of elegance which is by no means feminine, a mastery of dramatic effects, a clarity of construction, a type of imagination so strange, yet so vivid in its strangeness..." Adriana Babeti, Face to Face television program Channel 2, Romanian National Television "With extraordinary subtlety and sensitivity, the author creates the atmosphere of a contemporary fairy-tale (...) Anamaria Beligan's major quality is that she is a master storyteller. (...) The return to a traditional type of story, unrestrained by the rules of realism, combined with an original style that vaguely reminds one of Mircea Eliade, bestow a special charm on this book, a charm which is rarely found in contemporary literature." Radu Pavel Gheo, Contemporanul, 27 May 1999 "...her short stories create an atmosphere which is filled with psychological mystery, with a slightly perverse sensuality, with segments of hallucination and with a mixture of iciness and incandescence, of voyeurism and refined morbidity." Dan C. Mihailescu, The 22 Cultural Journal, 25-31 January 2000 Anamaria Beligan's characters are haunted by History's curse or - as in Milan Kundera's case - by History's jokes. (...) Anamaria Beligan's first book reveals a mature writer, who perfectly masters the skill of narrative construction. Beside the unpredictable and spectacular explosion of her imagination, the most important qualities of her fiction are the balanced composition and the excellent use of dramatic effects." Daciana Branea, Orizont Literary Journal, January 2000 Her writing is complicated and well articulated, like the prose of Somerset Maugham. But it also contains a degree of bizarreness and cruelty, which brings to mind the fantastic-Gothic imagery of Daphné du Maurier. Alex Stefănescu, Cultura, March 2010 |
|
|
...about Letters to Monalisa: "I wonder who wouldn't read in one breath Anamaria Beligan's lively novel, Letters to Monalisa (...) - about East Europeans leading a promiscuous, sordid yet vivid existence inside a refugee camp which brings to mind Emir Kusturica's Gypsy movies. (...) The atmosphere in this German camp instantly captures the reader, not only because of the mixture of well-suited jargons and poetic nostalgia, but also because of its higher level, which deals with the metaphysics of exclusion. (...) Living as an excluded person entails a permanent tension (...) which is conveyed by every page of this book. Anamaria Beligan manages the difficult task of investing the camp - ironically named 'Hotel Arkadia' - with the signs of a disturbing, almost pathological melancholy, in order to endow the entropy of the déclassés with the magnitude of an insidious utopia, echoing John Lennon's Imagine, which is heard in the end. (...) The last pages - particularly strong and poetic - prove, among many other things, Anamaria Beligan's undisputed talent as a story-teller." Gabriel Cosoveanu, Ramuri Literary Journal, December 1999 "Letters to Monalisa, a novel of exasperation and revolt, reveals an experienced writer, in charge of her tools, with an extraordinary skill of veiling and unveiling meanings. The stakes are high, the bet is a difficult one. Yet it all ends in brilliant victory (...) " Magdalena Roibu, Orizont Literary Journal, January 2000 "...her language is fresh, daring, strong, original. Devoid of exaggerations or sentimentality, it manages to impress the reader through its profound evocative power. (...) Anamaria Beligan and her characters operate inside a disturbingly vivid historical farce, which arises from the past, in order to explain the tragedy of the present, the confusion of post-communism." Cristina Cheveresan, Orizont Literary Journal, January 2000 "Anamaria Beligan is an extremely gifted writer - her style does not betray for one moment the author's gender (...). She writes naturally, effortlessly, with remarkable neutrality, liberated from any feminine complex (...) Her cultural knowledge is remarkably well woven into the text: notice the discussion on Leni Riefenstahl, or the dog named Nazarin, after Bunuel's 1959 film. (...) This book is powerful and deep, and very rich in symbols. (...) Its fragmented and crushing reality brings to mind Kusturica's movies. (...) Letters to Monalisa is a profound and lively book." Radu Voinescu, Luceafarul Literary Journal, 1 December 1999 "(...) the theme of the captive migrant, living inside Hotel Arkadia (what a name!), in a transitory state between everywhere and nowhere, as well as the narrative pattern which brings to mind Gorky's The Lower Depths, provide the author with a generous chance to bring together contrasting characters and picturesque situations. Dan C. Mihailescu, The 22 Cultural Journal, 25-31 January 2000 |
|
DESPRE AUTOR: |
„...un tip de eleganță, de grație, deloc feminină, o limpiditate de la frazare până la construcție, un tip de imaginație atât de ciudată și atât de vie în ciudățenia ei, cum eu una n-am întâlnit în ultima vreme” Adriana Babeți, TVR, „Față în față cu autorul”, 1998 „Scriitoarea nu se lasă prinsă în plasa unei definiții. Luciditatea, spiritul critic și, mai ales, feminitatea asumată o fac să fugă de ceea ce devine previzibil. Și totuși, totuși, se poate detecta o constantă în această structură artistică proteică. Este vorba de aptitudinea - și de plăcerea - de a vedea comedia umană în aproape fiecare episod al vieții de fiecare zi. [...] Și în proza scurtă, și în romane, predomină ca personaje emigranții, apatrizii, turiștii, persoanele aflate temporar în alte țări decât țara lor de origine. Remarcabilul talent al scriitoarei, inteligența ei artistică, orizontul cultural vast o feresc de riscul alunecării în lamentația melodramatică pe tema dezrădăcinării. Peisajul cultural multietnic creează, dimpotrivă, impresia că autoarea privește lumea de sus și că o înțelege în toate manifestările ei. Epica este de obicei complicată și bine articulată, ca în proza lui William Somerset Maugham. Dar are și o notă de bizarerie și de cruzime, amintind de fantasticul gotic cu care a atras atenția asupra ei englezoaica Daphne du Maurier.” Alex Ștefănescu, „Cultura”, nr. 03/2010 „Prin vârstă, mai întâi, și prin contextul livresc și social în care s-a format, prozatoarea poate fi, desigur, alăturată prozei optzeciste, ironia detaliului și pariul pe demontarea răbdurie a unor istorii umane conducând spre o asemenea situare literară. Însă Anamaria Beligan le adaugă alte trăsături, care o despart și în scris, nu doar în spațiu, de optzeciști. Eroii săi locuiesc pământul întreg cu o degajare cosmopolită a deplasării, inclusiv metaforale, foarte particulară și care dă prozei sale o coloratură aproape exotică. Apoi, distanța în spațiu față de literatura română combină sporul de luciditate în selecția preferințelor literare cu o anume, inevitabilă, nostalgie. Intervine nevoia de a recurge la un trecut mai larg asumat. Chiar dacă umorul de bună calitate nu lipsește din paginile sale de proză, ba chiar se îmbogățește cu un plus de „dezmăț” livresc de mare subtilitate, nu neapărat la „ușa domnului Caragiale” se așază prozatoarea. Viața tihnită a copilei la conacul moldovenesc „în liniștea după amiezii moldave, tulburată doar de câte un zumzet de bondar”, de pildă, e reconstituită cu o artă a povestirii deprinsă din Sadoveanu, să zicem, dar și, în alte secvențe, din Henriette Yvonne Stahl ori cu o discreție tăioasă à la Hortensia Papadat-Bengescu. O biografie densă și lecturi nenumărate intră deopotrivă în desenul prozatoarei și al eroilor săi, așa încât cititorul e liber să recunoască oricâte înrudiri, dar și obligat să vadă, în final, originalitatea netă a scriiturii.” Irina Petraș, Literatura română contemporană – Prelungiri, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2010 |
|
DESPRE BILINGVISMUL AUTORULUI: |
„Toate cărțile sunt traduceri. Se poate spune însă că versiunile românești ale acestor cărți aparțin (și) literaturii române, întrucât nu sunt doar traduceri, ci reconstrucții lingvistice, la care a participat autoarea însăși.” Alex Ștefănescu, Tribuna, 16-30 iunie 2013 „Deși scrise în limba engleză, textele au ca personaje principale exclusiv români emigrați care își amintesc mereu de România. Spațiul australian reprezintă un decor minimal necesar actului povestirii, nu unul al desfășurării poveștii propriu-zise.” Radu Pavel Gheo, Contemporanul. Ideea europeană, nr. 21/1999 |
|
DESPRE WINDERMERE: DRAGOSTE LA A DOUA VEDERE |
„...un roman scurt, în patru părți grele de povești rotitoare, bien artiste, luminos, rar. [...] În conacele abandonate, în orașele în explozie pașnică, pe continentele rotitoare ale memoriei, proza rafinat răbdătoare a Aneimaria întredeschide enigme. [...] Windermere e un roman de clasă; și schița propriei sale repetiții viitoare.” Călin-Andrei Mihăilescu, Observator cultural, nr.10/2009 „Windermere: dragoste la a doua vedere are, înainte de toate, un titlu interpretabil în mai multe feluri. El vorbește de șansa unei remanieri, căci lucrurile nu arată niciodată de la prima vedere așa cum ai dori și ți s-ar potrivi. Viața înseamnă amânare, ajustare, revenire pe propriile urme. Apoi, trimite la arta privirii ațintite, căci romanul e doldora de secvențe care amănunțesc decoruri, gesturi, întâmplări mărunte, sarea dintotdeauna a unei bune povești despre om. Privirea regizorală știe, în plus, să vadă panoramic, să îmbine secvențe aparent disparate și divergente, să extragă semnul cel mai bogat în sensuri, dar și să-i lase doza necesară de ambiguitate. Căci autoarea nu e doar autoare, ci și degustătoare de povești, cu o rafinată și molipsitoare plăcere de a amănunți semnele memorative: „Chestiunile Majore ale existenței se reduc în ultimă instanță la detalii mărunte”, iar viața e de multe ori „ceva între o stare de fapt și o stare de spirit”.” Irina Petraș, Apostrof, nr.2/2010 „De o discretă inspirație autobiografică și de o subtilă intertextualitate, Windermere: dragoste la a doua vedere este o carte interesantă, cu tușe crepusculare și cu reverii vitaliste, în care tema erosului se împletește insolit cu aceea a bătrâneții și a insondabilului feminin. La aceasta se adaugă scriitura elegantă, background-ul cultural și, nu în ultimul rând, talentul narativ incontestabil al autoarei.” Gabriela Gheorghișor, Ramuri, nr.2/2010 |
|
DESPRE MAMABENA.COM |
„Mamabena.com, carte apărută la Editura Curtea Veche, București 2005, poate fi considerată un bildungsroman scris cu mijloace moderne, nu liniar, ci în cercuri, expandat ca un clăbuc de săpun, aparent fără prea mare respect față de principiile ordonatoare ale narațiunii, știut fiind că acestea nu fac decât să creeze senzația de „previzibil, inutil, artificial”. […] Paginile sunt de o copleșitoare oralitate, iar scrierea, interactivă cu un „iubit cititor”luat ca martor și coautor al lumii - deloc ficționale, dimpotrivă - și al cărții care se scrie sub ochii lui.” Valeria Manta Tăicuțu, „agonia.net”, 19/09/2006 „Lumea romanului este o lume a promiscuității, un spațiu suprarealist, în care „se amestecă bazarurile Stambulului cu iarmaroacele valahe și kitsch-ul exploziv al clipurilor muzicale indiene” (p. 122), o lume populată de femei pasionale, [...] de bișnițari români (Laci, Dacian, Ilarion Augustin Felecan), care, înainte de a emigra în Australia, au făcut trafic de benzină cu sârbii, în timpul embargoului. Ne întâlnim cu circari de profesie, prostituate, proxeneți, criminali în serie, bețivi notorii […], aventurieri, ucigași plătiți, oameni cu înclinații voyeuriste, […] proxeneți, cerșetori, hoți de buzunare, „falși ologi fără acte și fără adresă stabilă”, interlopi (ca Tănase Aurel) care populează metrourile pariziene ori mahalalele mizere ale Marsiliei, mafioți ruși, întâlniți în cazinourile de la Monte Carlo, foști pușcăriași („studenți” la Academie!) […]. În această lume magic-realistă pătrund și câteva reflexe de cea mai stringentă actualitate (Nelu Craioveanu, Berlusconi, Johnny Howard, primul ministru australian). […] Ca o notă specifică a literaturii scrise de Anamaria Beligan, asistăm și aici la amestecul timpurilor (Renaștere și contemporaneitate), al spațiilor (Cișmigiul și Grădina Botanică din Melbourne, Saint Kilda Road și cutare drum prăfuit din România par la o distanță de câțiva pași!) al realului cu imaginarul. Ca dovadă a unității unui univers literar propriu, există câteva personaje care trec de la o carte la alta (Șobolanul și Diamantina, de pildă […].” Ilie Rad, Studia Universitatis Babeș-Bolyai – Ephemerides”, nr. 2/2009 |
|
DESPRE DRAGOSTEA E UN TRABANT |
„...una dintre cele mai promițătoare [colecții de proză] se anunță cea de la Editura Curtea Veche, cu un titlu care spune mult: Povestași români. Deloc întâmplător – îmi place să cred – volumul care poartă numărul 1, inaugurând colecția, poartă semnătura uneia dintre cele mai înzestrate povestitoare pe care le are literatura română: Anamaria Beligan. Dragostea e un Trabant, cartea ei alcătuită din opt istorisiri, onorează superbul rang la care Mario Vargas Llosa ridică nu doar arta poveștii, ci mai ales pe cel care o pune în scenă. [...] Ea are toate darurile unui adevărat vrăjitor atunci când adaugă, precum Saul-Mascarita, imposibilul la ceea ce era doar neverosimil, cu har imaginativ, cu știință a construcției, cu forță epică.” Adriana Babeți, Orizont, nr.5/2003 „Citind povestirile acestor imigranți, ai ocazia de a descoperi specificitatea spațiului cultural est-european, devenit astfel fascinant, pitoresc, ciudat. Chiar trecutul comunist este surprins nostalgic. Memoria imigranților a lucrat selectiv în favoarea diferenței care conservă și care, astfel, se legitimează, fără a accentua vreo fisură de criză. Personajele sînt prinse între timpul australian real și unul aproape magic, cel al unor spații, cutume și ritualuri din care s-au desprins demult, dar fără traume. Au rămas doar nostalgia și povestirile lor născute mai mult sau mai puțin din fascinația unor întâmplări, imagini, cuvinte din trecut, care capătă deseori o aură fantasmatică. Căci povestitul, spunea undeva autoarea, este în primul rând o chestiune de supraviețuire spirituală.” Marius Chivu, Observator cultural, nr.11/2003 „Anonimizate de noul teritoriu adoptiv (Australia) personajele Anamariei Beligan evadează pentru a-și căuta (regăsi) personalitatea, individualitatea pierdută. În spatele aparentei condescendențe a naratorului deslușim deseori zâmbetul împăciuitor al autoarei. Ea se bazează pe acea formă delicată a deconspirării senzaționalului în mijlocul unui cotidian plat-înșelător.” Marius Miheț, Familia, nr.1/2004 |
|
DESPRE SCRISORI CATRE MONALISA |
„Mă întreb cine nu ar parcurge dintr-o răsuflare un alegru roman [Scrisori către Monalisa] despre răsăritenii imigranți viețuind într-un lagăr promiscuu, sordid și viu ca filmele cu gitani ale lui Kusturica. […] Tulburările de personalitate ale azilanților au, dincolo de grotesc, un umor irezistibil, excelent prins, la modul behaviorist. Iar replicile au un haz acablant, deși circumscriu niște destine în derivă.” Gabriel Coșoveanu, „Ramuri”, nr. 12/1999 „În jurul lui Matei, anxiosul și, oarecum, amnezicul, singuraticul întru alienare („îl apucă o copleșitoare nevoie să plângă. Dar nu oricum. Voia să plângă cu capul în poala unei femei îmbrăcate în catifea roșie cu garnitură de lamé”), omul cu o imaginație de artist (v.p.125, unde își închipuie o idilă între Ion Barbu, student la Berlin, și faimoasa Leni Riefenstahl!), în jurul lui, deci, gravitează feminitatea dezabuzată à la russe, la modul gorkian, a Verei, cinismul amoral și tranzacțional al lui Victor Coteneț (v. suculenta pagină 64, unde fostul șofer de TIR face examenul putreziciunii generale din ceaușism), alcoolismul halucinatoriu al lui Krzysztof polacul, timiditatea senzuală a cuplului Berndt-Satri, țigănia atașantă prin logoree, inventivitate, optimism și pungășie sentimentală (Nae Lebădaru), exhibiționismul lui Beno, tulbureala visătoare și agresivă a croatului Radovan Balen, ș.a.m.d. – totul sfârșind cvasioniric, în flăcări pe ninsori purificatoare. Incendierea purgatoriului.” Dan C. Mihăilescu, Revista „22”, nr. 4/2000 |
|
DESPRE INCA UN MINUT CU MONICA VITTI |
„Prozele scurte din volumul respectiv compun o atmosferă încărcată de mister psihologic, senzualitate ușor perversă, cu fibre de halucinație și acel amestec «simbolist» de glacialitate și incandescență, de voyeurism și morbidețe estetizantă. [...] Toate conturează cartea de vizită a unei imaginații ironic-nărăvașe, care vede crud, cadrează cu umor, frazează haios, în ritm de «script»”. Dan C. Mihăilescu, Revista „22”, nr. 4/2000) „Prozele sunt impregnate de un profesionalism remarcabil, trecând cu ușurință de la un subiect la altul, fără complexe și cu o maximă virtuozitate”. Dan Stanca, România literară, nr. 9/1998 „Totul se povestește, iar poveștile capătă o aură magică și sunt penetrate de fantastic. Aici se întâmplă lucruri, ba mai mult: poveștile fac lucrurile să se întâmple. [...] Cu o delicatețe și o sensibilitate extraordinare autoarea țese o atmosferă de basm contemporan în care toate lucrurile par să aibă o semnificație încă nedeslușită. Dar marea calitate a Anamariei Beligan este arta de a povesti. Prin intermediul unui narator implicat ea captează cititorul (transformat în ascultător) și păstrează tensiunea narațiunii până la deznodământ. Întoarcerea la o poveste de tip tradițional, neîngrădită de regulile veridicității, împreună cu un stil propriu ce amintește uneori, vag, de Mircea Cărtărescu sau de Mircea Eliade, dau acestui volum un farmec rar întâlnit în proza contemporană.” Radu Pavel Gheo, Contemporanul. Ideea europeană, nr. 21/1999 |
|
REFERENCES: |
|
